Formare

„La protecția patrimoniului cultural în sensul cel mai larg contribuie oricine, care apreciază monumentele noastre și care se implică din când în când la întreținerea lor.” (Georg Dehio, 1903)

Formare în domeniul protecției patrimoniului și al meșteșugurilor

Noi sprijinim folosirea, conservarea și transmiterea metodelor și tehnicilor tradiționale de construcție, care au fost folosite în trecut de meșterii care au ridicat monumentele din peisajul bisericilor fortificate. Transmitem cunoștințele despre aceste metode, în particular, precum și despre conservarea patrimoniului, în general, către meșteri, paznici și îngrijitori de biserici, curatori și alte persoane interesate. Astfel dorim să-i susținem pe acei oameni, care au grijă zi de zi de biserici și de cetăți și care contribuie substanțial la păstrarea acestora. În acest demers suntem sprijiniți de arhitecți, restauratori, arheologi și de alți specialiști.

Proiecte actuale și încheiate:

Bucurându-ne de rezonanța pozitivă a cursului de formare pentru administratori de biserici și cetăți, organizat de Biroul de Coordonare Biserici Fortificate în primăvara anului 2014, avem în plan mai multe cursuri de acest tip, care să se desfășoare în mod regulat.

De asemenea pregătim seminarii pentru manageri, administratori și decidenți, care au fost delegați de Biserica Evanghelică C.A. din România să activeze în domeniul patrimoniului arhitectural.