HANDS ON CONSERVATION III Afiș Școală de Vară

HANDS ON CONSERVATION III Afiș Școală de Vară

ȘCOALA DE VARĂ – HANDS ON CONSERVATION III 

Atelier de meșteșuguri tradiționale I Biserica Fortificată Apold

Context

Patrimoniul cultural nu trebuie înțeles ca o relicvă, după cum puncta prof.dr.habil. Hanna Derer, Presedinte al Comisiei Naționale a Monumentelor istorice, ci trebuie interpretat prin prisma potențialului pe care acesta îl reprezintă pentru economie, mediu, cultură, societate, comunitate.

„Pe termen lung locurile cu identitate puternică, distinctivă, au șanse sporite să supraviețuiască și să prospere, în comparație cu locurile fără aceste atribute. Fiecare loc trebuie să-și identifice aceste atribute și să le valorifice, pentru a nu ajunge să însemne de toate pentru toți și nimic special pentru nimeni”. (Ec.Robert Merton Solow, câștigător al Premiului Nobel).

Vizitatorii ansamblurilor istorice sunt interesati, tot mai mult, de experientele unice pe care acestea i le ofera. Aceste locuri trebuie sa reuseasca astazi sa ofere legaturi emotionale si interumane pentru a atrage vizitatori. (Moore, 2018)

În calitate de instituție specializată în conservarea bisericilor fortificate din Transilvania, Fundația Biserici Fortificate colaborează îndeaproape cu parteneri, asociații și inițiative private care și-au dedicat eforturile pentru a găsi concepte fezabile pentru utilizarea extinsă a acestor clădiri istorice, care au “supraviețuit” (eng.outlived) funcțiunii inițiale. În completarea acestor colaborări, suntem, de asemenea, interesați să dezvoltăm concepte proprii de reutilizare adaptivă a acestor ansambluri fortificate pentru a da un nou exemplu al numeroaselor posibilități pe care bisericile fortificate le oferă pentru un spectru larg de acțiuni și activități.

În acest sens, Școala de vară Hands On Conservation III – atelier de meșteșuguri tradiționale va întregi seria de ateliere de meștesuguri tradiționale, inițiate de Fundația Biserici Fortificate în anul 2018 cu scopul promovării meșteșugurilor tradiționale specifice bisericilor fortificate, ca ancoră pentru păstrarea memoriei locului și pentru extinderea masei critice a comunităților pentru patrimoniu.

Scop

Scopul Fundației Biserici Fortificate este să aducă un aport eforturilor de popularizare, conștientizare și valorizare a peisajului cultural format din bisericile fortificate din Transilvania.

Obiectivele școlii de vară constau în furnizarea de cunoștințe și abilități participanților în domeniul conservării patrimoniului cultural prin deprinderea și exersarea meșteșugurilor tradiționale în cadrul unic oferit de ansamblul bisericii fortificate din Apold, județul Mures, pe parcursul a două săptămâni, în perioada 27 iunie – 8 iulie 2022.

Biserica Fortificată Apold - Plan de situație - Marcaj Zone de Intervenție

Biserica Fortificată Apold – Plan de situație – Marcaj Zone de Intervenție

Școala de vară, va îmbina trei elemente de bază pentru conservarea ansamblului bisericilor fortificate din Transilvania: (a) tehnicile și materialele tradiționale de conservare/restaurare;  (b) meșteșugurile tradiționale și (c) prin rezultale obținute, crearea unei noi premise pentru extinderea utilizarii ansamblului fortificat.

Participanți și modalitatea de înscriere

Participanții la scoala de vară pot fi: studenți la arhitectură, arheologie, istoria artelor; arhitecți, ingineri, meșteșugari etc. Mizăm pe interdisciplinaritate, pentru ca transferul cunoștințelor/abilităților să se realizeze atât dinspre instructor spre participanți, cât ți între participanți.

Persoanele interesate se vor putea înscrie prin completarea acestui formular (se descarcă automat) și transmiterea acestuia către coordonatorul de proiect, Andreea Manăstirean, la adresa de mail am[at]kirchenburgen.org, până la data de 31.05.2022. Vom selecta un număr maxim de 10 participanți.

Schita lucrări propuse - Desen realizat de birou de architectură Modul 28 -Arh. Tudor Pavelescu

Schiță lucrări propuse – Desen realizat de birou de architectură Modul 28 -Arh. Tudor Pavelescu

Tema de lucru și module de învățare

Pe parcursul celor două săptămâni, participanții, sub îndrumarea atentă a coordonatorului școlii de vară, vor conlucra pentru concretizarea următoarelor rezultate:

  • Construirea „șopronului tradițional”, cu materiale și tehnici tradiționale ca adăpost pentru viitoarele ateliere și activități culturale ale asociației, cu o lungime de aproximativ 6 m.
  • Restaurarea unei secțiuni din zidul de incintă sudic și a casei slăninii.

Modul 1: Teorie

  • Introducere în conservarea monumentelor
  • Introducere în arhitectura tradițională din Transilvania (biserici fortificate, construcții traditionale)
  • Introducere în meșteșugurile tradiționale

Modul 2: Dulgherie

  • Teorie: Introducere în meserie, domenii de lucru, tehnici, istorie, instrumente, materiale
  • Practică: construirea unui șopru tradițional din lemn cu acoperiș din țiglă solzi, prin execuția îmbinărilor tipice transilvănene din lemn (îmbinare cu cep, îmbinare tip coadă de lemn, blătuire) și acoperiș tradițional.

Modul 3: Zidărie

  • Teorie: Introducere în meserie, domenii de lucru, tehnici, istorie, instrumente, materiale
  • Practică: Reparații punctuale ale zidăriei istorice a zidului de fortificație din zona casei slăninii, curățarea și umplerea rosturilor, înlocuirea cărămizilor deteriorate, completarea zidăriei cu elemente de piatră naturală.

Echipa proiectului 

Proiectul va fi implementat de Fundația Biserici Fortificate în parteneriat cu Asociația CasApold.

Echipa este formată din coordonatorul de proiect, Andreea Mănăstirean, coordonatorul școlii de vară și a modulelor de învățare, Sebastian Bethge – dulgher și specialist în conservarea/restaurarea bisericilor fortificate și arhitectul Tudor Pavelescu – Modul 28, care a proiectat și întocmit documentația pentru obținerea avizului necesar lucrărilor. În sprijinul acesteia vor interveni, în funcție de necesități și tipicul activității, și alți membri ai echipei Fundatiei Biserici Fortificate și voluntari din partea Asociației CasApold.

Locul de desfasurare al proiectului: Biserica fortificata din Apold, judetul Mures

Este al treilea atelier din seria Hands On Conservation organizat și derulat de Fundația Biserici Fortificate și al doilea cu finanțare din partea OAR.

CasApold_transparentOAR_standard_transparent

THEPRI~1