După ce vechea biserică gotică a fost distrusă, s-a construit între 1521 şi 1524 edificiul actual. Atât biserica, cât şi zidul poligonal de incintă cu turnuri de apărare la fiecare dintre cele patru colţuri s-a păstrat în stare destul de bună până astăzi. Turnul de sud a fost înlocuit în anul 1819 cu clopotniţa actuală. Biserica sală cu cor poligonal a fost încă din momentul construcţiei prevăzută cu cat de apărare dotat cu guri de aruncare între contraforţi.
Panourile tribunei din sec. al XVIII-lea ce mobiliează interiorul bisericii pe trei laturi sunt decorate cu motive florale şi picturi reprezentând diferite biserici fortificate. Orga de deasupra altarului a fost montată în 1832 pe structura vechiului altar din 1716. În spatele acestuia s-a păstrat una dintre cele mai vechi inscripţii transilvănene: 1524 este anul în care s-au finalizat lucrările de construcţie ale bisericii.
Aşezarea
Mica aşezare din estul Transilvaniei, Cloaşterf, a dat naştere multor legende. Aproape de sat se află ruinele unui castel cunoscut localnicilor sub numele de “Castelul Maimuţelor”. Se spune că o comoară de mare valoare s-ar afla ascunsă în spatele unei uşi de fier invizibile, aflată pe dealul castelului. Din când în când uşa apare de nicăieri, însă ea poate fi descuiată doar cu mătrăgună, o plantă magică.
De fapt, aici au fost găsite cândva rămăşiţele unei urne şi o monedă de aur cu inscripiţia grecească a lui Alexandru cel Mare. Adevărata comoară a rămas însă ascunsă până astăzi.
Conform unui alt mit local, fata care găseşte prima viţă de vie cu două frunze la ramificaţie va fi condusă către bărbatul viselor ei de către această crenguţă. Fata trebuie să rupă crenguţa şi să şi-o pună la pălărie. Ea poate săruta primul bărbat tânăr întâlnit pe drumul de la vie spre casă, căci acesta va fi viitorul ei soţ.
Activități
Proiect UE “18 Biserici Fortificate”
Finanţator: Consistoriu Superior al Biserica Evanghelică C. A. din România
Costuri: 140.000 EUR
Perioadă: 2010-2014