Aproape nicio altă regiune din Europa nu întruchipează la fel de bine coralul lui Martin Luther „Ein feste Burg ist unser Gott” / „O cetate solidă este Dumnezeul nostru” ca bisericile fortificate din sudul Transilvaniei. Aici, încă de la începutul imigrației sașilor transilvăneni la sfârșitul secolului al XII-lea, au fost construite numeroase biserici fortificate, dintre care încă se mai păstrează aproximativ 160.
Cu elementele lor defensive, arhitectura sacrală impresionantă și mobilierul bogat, bisericile fortificate sunt opere de artă rurale pitorești. Ele caracterizează peisajul cultural transilvănean, unde românii, maghiarii, germanii, romii și alte grupuri etnice au trăit alături timp de secole. Bisericile fortificate sunt martorele unui capitol special al istoriei europene și sunt reprezentative pentru tradiția îndelungată și diversă a acestei regiuni, care a fost modelată de diferite culturi, popoare și obiceiuri.
Etape constructive ilustrate pe baza modelului bisericii fortificate Dealu Frumos
Bazilică romană, cu trei nave și palisadă din lemn si pământ (prima jumătate a secolului 13.)
Bazilică romană cu turn vestic înălțat (secolul 13)
Biserică cu două turnuri, navă supraînălțată și incintă ovală (sfârșitul secolului 13. și inceputul secolului 14)
Biserică fortificată cu zid de incintă din piatră, turn de poartă și turnuri de apărare (secolul 15)
Biserică fortificată cu elemente defensive complexe (sfârșitul secolului 15 și începutul secolului 16)
O importanță deosebită a fost acordată apărării noilor așezări, începând, cel târziu de la invazia mongolă (1241-1242). Inițial, bisericile au fost construite pe terenuri înalte, iar mai târziu bisericile sătești au fost fortificate cu șanțuri și palisade. La începutul secolului al XV-lea, după primele invazii otomane, șanțurile și palisadele au fost înlocuite de ziduri inelare cu turnuri de apărare. În interiorul bisericilor fortificate au fost construite hambare și încăperi, folosite ca adăpost în vremuri de asediu. Clădirile bisericilor, cu excepția celor din Țara Bârsei, au fost și ele prevăzute cu elemente defensive: între navă și acoperiș erau construite zone de apărare, inițial în stil Fachwerk, iar mai târziu, în formă de boltă, susținută de contraforturi. În zona Secașelor și Valea Hârtibaciului, zona corului a fost înălțată cu suprastructuri asemănătoare unor turnuri, care, asemenea turnurilor de vest, au fost prevăzute cu creneluri. Portalurile au fost zidite, iar bisericile au fost prevăzute cu intrări laterale.
La începutul secolului al XVIII-lea, odată cu venirea unor vremuri mai pașnice, fortificațiile și-au pierdut funcția defensivă inițială. În secolul al XIX-lea, o parte dintre bisericile fortificate au renunțat la zidurile de apărare, valorificand materialele folosite din demolare în construcția de școli, case parohiale și săli comunitare.