Biserica din Sînpetru a fost construită în 1794 în locul unei bazilici medievale din sec. al XIV-lea, care a fost demolată după ce turnul se dărâmase în prealabil de două ori. Noua construcție neoclasică are, contrar canoanelor, corul în partea de vest. În 1817 i se adaugă un turn de apărare. Interiorul este amenajat în întregime în stil neoclasic, de la orgă și stâlpi puțin decoraţi până la altarul cu coloane din cor. Din zidul triplu de apărare de sec. XV s-au păstrat doar ruine ale celor două fortificații exterioare, zidul interior însă fiind conservat în întregime, cu cele cinci turnuri de apărare şi bastioane şi la interior cu cămările construite pe două niveluri. În partea de sud a ansamblului au fost ridicate ulterior vechea şcoală şi vechea primărie. Pereții capelei prereformă construite în sec. al XIII- lea în partea de nord a ansamblului sunt decoraţi cu picturi murale valoroase realizate în jurul anului 1400. Capela este fortificată două secole mai târziu prin construirea a două niveluri, căpătând aspectul de turn pe care îl are și astăzi.
Aşezarea
Sânpetru a fost fondat în sec. al XIII-lea în Țara Bârsei, într-o depresiune a arcului carpatic. De-a lungul secolelor satul s-a aflat atât la marginea sferei de influență maghiară, cât și austriacă, fiind astfel mai expus atacurilor decât alte așezări transilvane. Impunătoarea biserică fortificată aflată în centrul comunei braşovene a protejat sătenii de numeroase invazii, însă celui mai de temut dintre duşmani nici măcar această cetate nu a putut să-i ţină piept: Moartea Neagră. Legendele povestesc despre o străină misterioasă, o femeie bătrână în straie negre ce a fost văzută în Sânpetru de fiecare dată înainte ca epidemia de ciumă să izbucnească. Dincolo de legende, măsurile stricte ce au fost luate pentru prevenirea molimei sunt atestate istoric. Conform monografiei comunei, localnicilor le-a fost interzis să-şi cultive pământul în aceleaşi zile cu locuitorii satelor învecinate. Străinilor nu le era permis accesul în sat, iar încălcarea acestei reguli putea să-i coste viaţa. Chiar şi monezile erau fierte, dezinfectate şi găurite. Ultima mare epidemie din 1718-1719 a ucis circa 400 de săteni.
