Ridicată în sec. al XIV-lea pe limita de nord a pămîntului crăiesc, cetatea avea, datorită poziției sale strategice, rol de avanpost al Sibiului şi de apărare a drumului principal către Mediaş. Partea cea mai veche a puternicei fortificații este turnul clopotniță cu trei niveluri, la parterul căruia a fost amenajată o capelă gotică. Zidul de vest al cetății a fost construit din cărămidă în sec. al XV-lea şi a fost prevăzut cu metereze şi guri de tragere. În incintă a fost începută construcția unei biserici gotice, care cel mai probabil nu a fost niciodată terminată. Încă se pot identifica cu uşurință peretele de sud al navei principale şi arcadele ogivale spre nava laterală. Maşiculiurile din zidul de vest al bisericii sunt o dovadă a faptului că podul ar fi urmat să fie folosit ca platformă defensivă.
Accesul în cetate se făcea printr-un tunel în NE ansamblului, iar de aici se trecea în zwingerul fântânilor, incintă ovală prăbuşită parțial în 1872. Cetatea țărănească a fost cucerită în 1529 şi 1706, iar distrugerile au vizat mai ales un al doilea zid de incintă, care cuprindea şi biserica din sat de sec. al XIV-lea. Aceasta are bolți în plasă nervurate şi adăposteşte altarul baroc de sec. al XVIII-lea, precum şi amvonul, stranele, cristelnița şi orga din aceeaşi perioadă.
Cetatea țărănească, părăsită în 1719 din cauza unei epidemii de ciumă a fost folosită în sec. al XIX ca sursă de materii prime pentru alte construcții ale comunității.
Aşezarea
În mijlocul Slimnicului, pe coama unui deal domneşte din sec. al XIV-lea renumita cetatea. Multe a văzut piatra aceasta zidită: a respins atacul turcilor din sec. al XVII-lea şi revolta curuților din sec. al XVIII-lea. Însă aceste conflicte şi-au lăsat amprenta sângerie asupra construcției, rănile şi cicatricile obținute în urma lor fiind încă vizibile. În anul 1706 curuții au dat foc acoperişului, au aruncat clopotele din turn şi au dărâmat zidurile. Peste zece ani au fost strânşi bani pentru reparații, însă o epidemie de ciumă a zădărnicit lucrările. Apoi o parte a cetății a fost dărâmată şi folosită ca material de construcții.
Astăzi părți din fortificație se păstrează doar ca ruină, ceea ce însă sporește farmecul cetății. Singură pe vârf de deal, luminată de luna palidă, înconjurată de legende şi întunecată de trecerea secolelor, ruina pare să dormiteze pe veci.
