refogram

Fundația Biserici Fortificate vă invită la concursul de fotografie „REFOGRAM”

Logo_Refogram

În cadrul evenimentelor care aniversează cei 500 de ani de la Reforma Protestantă au loc diferite acțiuni de mai mică sau mai mare amploare – aici, acolo și pretutindeni. Dar există și nenumărate motive și mărturii legate de Reformă, pe care le putem descoperi la o privire mai atentă în bisericile sau cetățile săsești. Se pot găsi fie inscripții pe un portal, Rosa lui Luther brodată pe veșmintele preoțești, un clopot gravat cu un citat din Luther… Chiar portretele reformatorilor Luther, Melanchthon sau Honterus ne ies de multe ori în cale.

De cât timp or exista acestea în fiecare loc?

Să le păstrăm cu grijă pentru totdeauna!

Vă invităm să ne trimiteți cele mai frumoase fotografii pe care le faceți, care prezintă subiecte ale Reformei din Transilvania. Dacă vă aflați în călătorie pe la bisericile fortificate, urmăriți cu atenție motivele Reformei și fotografiați-le! Fie că este vorba de fotografii profesioniste sau realizate de amatori, instantanee sau fotografii prelucrate – toate pot face parte din concurs!

Așteptăm să ne trimiteți cel mult trei din cele mai bune fotografii pe care le faceți până la 31 octombrie 2017, ziua în care se comemorează Reforma – și aveți șansa de a câștiga premii interesante – Merită să participați!

Un juriu profesionist va selecta fotografiile cele mai bune și le va premia.

Fericiții câștigători vor primi următoarele premii:

Premiul I: City-Break la Sibiu: 2 nopți cazare în cameră dublă în Palatul Episcopal din Piața Mare + un tur privat de oraș cu o durată de 3 ore + o cină pentru două persoane la restaurantul Hochmeister.

Premiul al II-lea: un tur de oraș cu o durată de 4 ore într-un oraș la alegere dintre: Sibiu, Sighișoara, Brașov, Mediaș + cafea și prăjituri.

Premiul al III-lea: 7 din 7: 7 borcane cu miere de albine de diverse sortimente de la ferma apicolă biologică de la Hamba.

In plus, toti participanții vor participa la o tragere la sorți, iar câștigătorul va primi un voucher de 100 RON pentru librăria-cafenea „Erasmus” din Sibiu.

MULT SUCCES și VOIE BUNĂ pe URMELE REFORMEI!

 

Criterii de participare

  1. Vârsta minimă

Participantele sau participanții la acest concurs trebuie să aibe vârsta de 18 ani împliniți.

  1. Numărul maxim de trimiteri

Fiecare participantă sau participant poată să trimită până la trei fotografii cu subiecte privind Reforma dintr-o biserică sau biserică fortificată din Transilvania. În cazul în care trimiteți mai mult de trei fotografii, ne rezervăm dreptul de a face o alegere.

  1. Felul în care se trimit fotografiile

Vă rugăm să trimiteți fotografiile pe e-mail la adresa refogram@kirchenburgen.org

  1. Identificare

Vă rugăm să identificați fiecare fotografie indicând următoarele date:

  • Localiatea în care a fost făcută
  • Dacă este posibil, indicați locul în care se află motivul respectiv
  • Numele și prenumele dumneavoastră
  • Mențiunea „_prelucrat” în cazul în care este vorba despre o fotografie prelucrată

Pentru a lua în considerare aplicația dumneavoastră este important să menționați:

  • Adresa poștală completă
  • Numărul de telefon
  • Adresa de e-mail
  1. Drepturi

Prin transmiterea fotografiilor, certificați faptul că:

  • sunteți autorul și deținătorul dreptului de autor asupra fotografiilor trimise
  • persoanele identificabile din imagini au fost de acord să fie fotografiate și
  • fotografiile vor putea fi folosite în mod gratuit de Fundația Biserici Fortificate pentru a fi publicate pe internet sau în diverse broșuri.
  1. Data limită de primire a fotografiilor
    Data limită de primire a fotografiilor este marți 31 octombrie  2017.