Nu se cunoaște nimic despre edificarea micii biserici gotice din Zlagna. Zidurile din piatră, corul cu o închidere poligonală, ferestrele semicirculare precum și deschiderile rotunde în fațada de vest indică faptul că a fost construită în secolul al XV-lea. Nu s-au găsit inscripții pe pereți și nici în arhiva parohiei nu există vreo referire la construcția bisericii. Mai târziu, în biserică s-au montat tribune pe trei laturi, iar în 1793, nava a fost acoperită cu un tavan casetat. La doi metri de clădirea bisericii, spre sud-est, se află un turn-clopotniță care și-a primit forma actuală între 1828 și 1830. Panoul central al altarului simplu de la 1670 îl prezintă pe Isus în Grădina Ghetsimani la poalele Dealului Măslinilor din Ierusalim. Tabloul altarului este flancat de două colonete pe care stau doi îngeri. Cristelnița (furată de Paște în 1997) și amvonul nu au o valoare artistică deosebită, dar sunt o dovadă a situației economice precare a locuitorilor satului, care a fost supus unor diverși stăpâni până la abolirea iobăgiei.
Axtivități
- 2021 Reparații în cadrul programului Reparații acoperișuri