Mica biserică sală fără turn din sec. al XV-lea s-a păstrat aproape intactă până astăzi. În 1500 corul a fost refăcut, iar tavanul sălii datează dintr-o fază de construcţie de sec. XIX. Din zidul iniţial de fortificaţie nu se păstrează nici o rămăşiţă. Biserica îşi datorează însemnătatea detaliilor sale constructive şi picturilor murale. Pe portalul de vest cu trei retrageri successive şi profilatură fin prelucrată se observă încă urme de pictură murală. Corul este bogat decorat cu figuri sculptate în piatră la consolele nervurilor bolţii, iar portalul sacristiei, tabernacolul şi sedilia sunt de asemenea deosebit de valoroase. S-au executat lucrări de conservare şi punere în valoare a picturile din cor, reprezentând scene biblice. Pe pereţii exteriori ai corului, odată cu picturile murale se păstrează un martor important al trecutului: “Patimile lui Hristos” înfăţişate aici prezintă analogii cu picturile murale de început de sec. XVI de la mănăstirile din Moldova.
Aşezarea
Denumirea săsească a satului poate fi interpretată atât ca “ţară de dor”, cât şi ca “lasă-i să trăiască acolo”. Ultima denumire este marcată de un deosebit optimism istoric: preotul Achim Sărăşan aminteşte în monografia satului de nobilul român Simion, ce ar fi stăpânit cu blândeţe asupra Durlesului în sec. al XIV-lea, fapt ce i-a determinat pe iobagii din împrejurime să se mute în sat.
În structura bisericii se pot identifica mai multe perioade istorice de construcţie: clădirea a fost ridicată în sec. al XV-lea, dar mai păstrează încă elemente din perioada Imperiului Roman (aproximativ sec. al II-lea). Remarcabil este relieful unui taur cu corp de şarpe, ce se presupune că a aparţinut unui templu subteran închinat zeului Mitras, care a mântuit omenirea prin uciderea taurului primordial. Cultul mitraic a dăinuit ca religie mistică a romanilor păgâni.
