Ruinele fostei abaţii nu sunt cele ale unei biserici fortificate, ci ale celei mai estice aşezări ale ordinului Cistercian şi impresionează încă prin stilul constructiv, subordonat regulilor ordinului. Mănăstirea a început să fie construită în stil romanic în 1202, dar în sec. al XIV-lea este distrusă pentru prima oară. Abia apoi este reparată şi finalizată, fără a fi însă fortificată. Acest lucru a lăsat ansamblul neprotejat în faţa atacurilor otomanilor, care îi dau foc la mijlocul sec. al XV-lea. La sfârşitul aceluiaşi secol se fac ultimele reparaţii, după care ordinul este dizolvat, iar abaţia intră sub protecţia oraşului Sibiu. Începând cu sec. al XVII-lea clădirile mănăstirii se degradează foarte mult. Pe zidurile în ruină ale bisericii se mai citesc încă urmele bazilicii cu trei nave şi transept, pe când din clădirile mănăstirii se mai păstrează doar zidul de est. Astăzi corul şi transeptul îndeplinesc rolul de biserică.
Așezarea
Una dintre atracţiile Cârţei o reprezintă ruinele mănăstirii fondate aici în sec. al XIII-lea de către Ordinul Cistercian. Călugării erau activ implicaţi în colonizarea regiunii, care pe atunci era slab populată. Totuşi au purtat prea puţin noroc coloniştilor aşezaţi în jurul abaţiei, mongolii şi turcii atacând mănăstirea de nenumărate ori. Una dintre legende povesteşte despre locuitorii Cârţei care au fugit în pădure de teama turcilor, luând cu ei ca provizii “Boflisch” – denumirea săsească a slăninii. Un trădător a dezvăluit turcilor locul în care se ascundeau oamenii. Pe când duşmanii se apropiau, sătenii au tăiat copacii de la marginea pădurii şi au ridicat din ei un perete. Disperaţi au aruncat şi “Boflisch”-ul deasupra. Turcii nu au fost impresionaţi şi au dat foc peretelui de lemn. Dar când focul a aprins slănina, mirosul a fost groaznic. Turcii, care consideră porcul un animal impur au părăsit dezgustaţi locul bătăliei. Şi aşa oamenii din Cârţa au fost salvaţi de mâncarea lor preferată. Până în ziua de azi numele locului a rămas “Marginea Boflisch”.
