Bazilica romanică cu trei nave, turn de vest şi cor poligonal a fost ridicată în sec. al XIV-lea şi a avut până la Reformă hramul Sfintei Maria. Din sistemele defensive ale bisericii, realizate în sec. XV-XVI se mai păstrează doar catul de apărare peste turn şi ruine ale zidului de incintă, caturile de apărare de peste cor şi navă fiind demolate în urma incendiului din sec. al XIX-lea. Atipic pentru acest tip de construcţii, biserica se păstrează şi azi netencuită, urmare a restaurărilor din 1913, care au fost realizate conform tradiţiei de sec. al XIX-lea. Pe lângă frescele valoroase ce acoperă o suprafaţă însemnată, interiorul adăposteşte şi numeroase sculpturi impresionante, precum menourile şi mulurile ferestrelor, portalul de vest şi alte detalii de plastică arhitecturală. Altarul triptic (cu panou central şi două panouri laterale mobile), unul dintre cele mai vechi altare gotice cu Maica Domnului figură centrală şi strana în stil gotic târziu, sculptată în atelierul lui Johann Reychmut completează mobilierul desăvîrşit al bisericii.
Aşezarea
Nu numai biserica fortificată din Mălâncrav este unică, dar satul însuşi are o istorie neobişnuită pentru Transilvania. Dar să începem cu începutul: biserica adăposteşte cea mai mare frescă din Transilvania. Datând din sec. al XIV-lea, frescele din Mălâncrav nu au fost distruse în timpul Reformei aşa cum s-a întâmplat cu multe altele şi au rezistat până în zilele noastre. Imaginile uimitoare reprezintă aşa-numita “biblie a săracilor” şi povestesc istoria mântuirii. Spre deosebire de majoritatea celorlalte sate săseşti, Mălâncrav nu a aparţinut pământului liber regal, ci locuitorii satului au fost şerbii familiilor nobile Apafi şi Bethlen. Şerbia a fost abolită abia în sec. al XIX-lea. Astăzi vizitatorii pot experimenta viaţa idilică rurală printre curţile ţărăneşti şi dealurile împădurite ale Mălâncravului. Prinţul Charles vine aici adeseori pentru a se bucura de liniştea locului.
