Pe 6 aprilie s-a întâmplat din nou – grupa de absolvenți ai programului de masterat Protecția patrimoniului cultural european al Universității Europene Viadrina a venit în România pentru șase zile pentru a se familiariza cu bisericile-cetăți și să se bucure de peisajul bisericilor fortificate într-o primavară însorită. Călătoria de studiu a fost organizată de Fundația Biserici Fortificate, iar studenții au fost însoțiți de un reprezentant al acesteia.
Pentru toți cei 8 studenți a fost „prima oară” – niciunul dintre ei nu mai vizitase înainte aceste meleaguri frumoase și fascinante din punct de vedere profesional. Spre deosebire de ei, cei doi profesori care au însoțit studenții și în acest an, Prof. Dr. Paul Zalewski (șeful de catedră) cât și Prof. onorific Dr. Thorsten Albrecht (referent cultural al bisericii luterane din Hanovra) vin cu regularitate și cu mare plăcere în Transilvania și sunt adevărați cunoscători ai multor biserici fortificate cu tot cu specificul lor.
După o zi petrecută la București unde au strâns multe impresii datorită explicațiilor de specialitate oferite de Prof. Arh. Dr. Hanna Derer, studenții au călătorit peste Carpați spre Transilvania.
În zilele următoare au fost vizitate bisericile și bisericile fortificate din Brașov (Kronstadt), Hărman (Honigberg), Codlea (Zeiden), Hălchiu (Heldsdorf), Vulcan (Wolkendorf), Homorod (Hamruden), Viscri (Deutsch-Weißkirch), Sighișoara (Schäßburg), Apold (Trappold), Cincu (Großschenk), ruina bisericii de la Cârța (Kerz), biserica din deal de la Cisnădioara (Michelsberg), Apoș (Abtsdorf), Pelișor (Magarei), Șmig (Schmiegen) și Mediaș (Mediasch). Pe lângă vizitarea propriu-zisă a obiectivelor, a fost discutată și situația inventarului acestora, starea de conservare în care se află și s-au enumerat idei despre posibilitățile de utilizare în viitor. Grupa multidisciplinară de studenți masteranzi formată din restauratori, istorici de artă, specialiști în cultură și arhitecți, a fost antrenată pe tot parcursul vizitei la un schimb de idei și la dezvoltarea de concepte.
Programul de studiu la universitatea Viadrina este oferit pentru persoane care se află deja în câmpul muncii, ceea ce le-a permis studenților să elaboreze scenarii și estimări fondate științific, dar, în același timp, foarte practice legate de protecția monumentelor, conservarea acestora și folosința lor ulterioară – o combinație extraordinară. Diversitatea obiectivelor culturale vizitate a dat posibilitatea studenților masteranzi să-și formeze o bună imagine de ansamblu cu tot cu provocările și posibilitățile pe care le presupune patrimoniul cultural din Transilvania.
Pe lângă vizitatea bisericilor, programul a cuprins și multe alte activități: culinare, peisagistice și sociale: gulașul de miel și impresiile de călătorie ale parohului Uwe Seidner din Vulcan (Wolkendorf), pomii fructiferi înfloriți de pe marginea drumurilor, mult apreciata ciorbă de leurdă și discuțiile pe teme bio la Willy și Lavinia Schuster din Moșna (Meschen), zbor de drone la Homorod (Hamruden), peisaje de vis cu întregul lanț al munților Carpați, cai fericiți și o echipă dedicată la Villa Abbatis, centrul de echitație de la Apoș (Abtsdorf), paznici ai cetăților dornici să spună povești, foc de tabără și cel mai bun vin și rachiu de casă, mult soare, ghizi competenți, plimbări cu trăsura printre dealurile blânde care înconjoară Viscri (Deutsch-Weißkirch), delicatese servite la picknick și nopți senine cu stele căzătoare.
A fost o săptămână impresionantă, bogată în evenimente și, cu siguranță, pentru mulți dintre ei, nu va fi ultima vizită pe meleagurile transilvănene.