Bazilica ridicată în sec. al XIII-lea fără turn primeşte două secole mai târziu sisteme defensive, precum catul de apărare ridicat deasupra corului şi susţinut de arce. Acesta va fi demolat în sec. al XIX-lea. Prin înălţarea navelor laterale clădirea capătă aspectul de hală. Zidul de incintă a fost demolat, dar s-au păstrat turnurile de apărare: turnul de poartă sau al dogarilor, cel al făurarilor, cel al croitorilor şi cel al cizmarilor. Nu numai construcţia în sine impresionează prin detalii şi tehnici, ci şi interiorul. Aici se păstrează altarul triptic (format din trei panouri, cele laterale fiind mobile) cu aripi duble, datând din 1650, operă de artă ce continuă tradiţia altarelor pre-Reformă.
Aşezarea
Se spune că oraşul ar fi fost întemeiat de către Sfânta Agnes, iar mulţimea de obiective demne de atenţie sunt martori ai puterii ei ocrotitoare în lunga istorie a aşezării. Oraşul păstrează pînă astăzi datina arhaică a Paradei Lolelor, una dintre cele mai vechi şi mai importante tradiţii ale saşilor transilvăneni. Festivitatea are loc în fiecare an în luna ianuarie sau în februarie cu scopul de a izgoni iarna şi spiritele rele. În costume înfiorătoare, lolele mărşăluiesc prin oraş în zgomote de lanţuri şi cătuşe, cu bice şi roţi şi fac tot felul de farse. Pe lângă hainele negre zdrenţuite, podoaba de căpătâi a fiecărei lole este „larva”, o mască înfiorătoare acoperită cu blănuri.
Turism
Agnita a fost cunoscută în ultimul secol drept cea mai importantă staţie de tren pe traseul aşa-numitei „Mocăniţe”, care făcea legătura între Sibiu şi Sighişoara. În anul 2001 a fost închis şi ultimul tronson de cale ferată, iar de atunci se fac eforturi susţinute pentru lansarea unui trafic turistic sezonier cu vagoanele istorice.
Pentru detalii vizitaţi:
www.sibiuagnitarailway.com
https://www.facebook.com/AsociatiaPrieteniiMocanitei