Criţ / Deutsch-Kreuz / Szászkeresztúr

Biserica sală clasicizată cu cor şi turn clopotniţă în partea de vest, a fost ridicată între 1810 şi 1813, după ce clădirea iniţială, amintită pentru prima dată în 1270, s-a prăbuşit. Nu se cunosc prea multe despre această primă construcţie. Se presupune totuşi că este reprezentată într-un desen de pe o strană din biserică, datată 1793. Interiorul adăposteşte altarul cu galerie pentru orgă, amvonul şi cristelniţa, unele dintre acestea fiind realizate odată cu înălţarea bisericii, iar altele în 1822.

Din sistemul de fortificaţii de sec. XV se păstrează zidul de incintă şi patru turnuri, in timp ce un al cincilea turn prăbuşit în 1925 nu a mai fost reconstruit. Pe partea de sud, la marginea fostului zwinger, se găsesc astăzi doar ruinele vechii şcoli săseşti.

Aşezarea

Biserica fortificată din satul Criţ, loc în care acum mai bine de 400 de ani a fost adoptată prima lege şcolară rurală din Transilvania, se află pe un deal în mijlocul satului. În trecut această amplasare necesita prezenţa unui paznic al cetăţii care să fi fost cizmar sau măcar un bun meşter. Aceasta pentru simplul fapt că drumul către biserică este abrupt şi pavat cu pietre rotunde de râu. Mergând să participe la slujba de duminică, multe femei îşi rupeau aici tocurile, care erau întărite pe vremuri cu potcoave de cai. Aşadar un cizmar era absolut necesar pentru a face reparaţiile cu pricina înainte de intrarea în biserică.

Biserica şi satul istoric, ambele foarte bine păstrate, sunt înconjurate de un peisaj colinar idilic, ideal pentru plimbări către satele şi bisericile fortificate învecinate. Dacă doriți să trăiți istoria pe viu, veniți la Criț, unde aveți posibilităţi de cazare în câteva gospodării ţărăneşti restaurate cu multă delicateţe.

Activități

Proiect UE “18 Biserici Fortificate”
Finanţator: Consistoriu Superior al Biserica Evanghelică C. A. din România
Costuri: 270.000 EUR
Perioadă: 2010-2014