În comunitatea liberă încă de la sfârşitul sec. al XIV-lea a fost ridicată o biserică sală în stil gotic târziu, care a fost înconjurată la 1500 de un zid de apărare de formă neregulată, care se păstrează şi azi. Pe partea de sud se află impozantul turn de poartă, care serveşte în acelaşi timp şi de clopotniţă. Acesta este prevăzut cu maşiculiuri şi cat de apărare din lemn şi este protejat de un acoperiş piramidal. La începutul sec. al XIX-lea biserica suferă unele modificări: clădirea este prelungită spre vest, nava este acoperită cu tavan cu stucaturi, dar corul îşi păstrează bolţile în cruce pe nervuri.
La interior se află mobilierul din sec. al XIX-lea, cum ar fi tribuna de lemn desfăşurată pe trei laturi şi susţinută de coloane, orga din 1843 şi frumoasa strană neoclasică a corului. Altarul a fost realizat încă din 1713 de către pictorul sighişorean Andreas Hermann. Interiorul păstrează încă ordinea strictă a saşilor transilvăneni cu privire la şederea în biserică, cu locuri pentru bărbaţi în tribune, locuri pentru femei în băncile din sală, în funcţie de vârstă, precum şi locuri în cor pentru candidaţii la confirmare şi membrii presbiteriului.
Aşezarea
Soarta i-a dăruit satului împrejurimi de vis. Pornind la plimbare, călătorul va trec
e pe lângă locuri mitice, precum “Fântâna de argint” sau “Izvorul lacrimilor”. Acum sute de ani a existat în apropierea locului numit “Dealul soarelui” un sat distrus de războaie, aşezare din care nu s-a mai păstrat decât numele: “Satul răsăritului”. De aici izvorăşte apa “Fântânii de argint”, iar împreună cu ea se scurge si o poveste plină de suferinţă. Se spune că în acest loc doi fraţi au găsit o comoară. Curând după aceea dragostea fraternă s-a preschimbat în ură şi odată cu ea, unul dintre fraţi s-a preschimbat într-un criminal, botezând astfel locul “Dealul crimei”. Îngrozit de propria-i faptă, el a părăsit locul tragediei și prăbuşindu-se deznădăjduit a vărsat lacrimi de gheaţă. În locul unde au picurat acestea se află azi “Izvorul lacrimilor”. Poteca pe care a evadat de propria sa ură conţine şi astăzi bulgări de pământ. Lumea povesteşte că aceştia au căzut de pe încălţările fugarului, ca şi cum glia strămoşască s-ar fi opus izbăvirii sale prin fugă.
