Biserica-sală gotică din satul Târnava a fost ridicată în secolul al XIV-lea. Aspectul de astăzi datează de pe la anul 1500. Corul este acoperit de o boltă pe nervuri cu șapte penetrații. Ferestrele sunt simple, cu închidere în arc frânt, iar ancadramentul portalului sacristiei are o formă ogivală. Arcul triumfal, care separă corul de navă, are tot o formă ogivală cu muchiile teșite. Nava este acoperită de o boltă în cruce pe nervuri, susținută de zece contraforturi. În secolul al XVI-lea, la portalul din vest s-au montat două uși batante din lemn, sculptate în relief plat. Portalul din sud, care asigură accesul în biserică, are un profil simplu, format din elemente în formă de pară, muluri și baghete dreptunghiulare. Tribuna din partea de vest se sprijină pe trei arcade în arc frânt și are o boltă semicilindrică pe nervuri. La renovarea din 1869, portalurile din partea de est și vest au fost completate cu câte un portic, iar frontonul din vest a fost dărâmat parțial și înlocuit cu un acoperiș teșit în patru ape. La o mică distanță de biserică se află tunul-clopotniță al cărui șarpantă și drum de straja au fost demolate în 1897. Cu douăzeci de ani în urmă avusese loc o inundație de proporții, în urma căreia cantitatea imensă de aluviuni depuse a îngropat biserica cu doi metri. La începutul secolului al XX-lea, o mare parte din zidul de incintă a fost demolat cu scopul de a se construi o sală comunitară. Numai în partea de sud s-au mai păstrat fragmente ale zidului de incintă.