Actualei biserici evanghelice din Cincu i-a fost destinat încă de la început rolul de bastion al credinţei, atât la figurat, cât şi la propriu: actualul turn de vest, ridicat la începutul sec. al XIII-lea, a fost fortificat şi înălţat de câteva ori, căpătând aspectul de azi în urma lucrărilor din sec. al XVIII-lea. Mare parte din cele două ziduri de incintă circulare, prevăzute cu bastioane şi turnuri de apărare au fost demolate. Dintre clădirile fortificate s-a păstrat totuşi aşa-zisa primărie veche şi un depozit de cereale prevăzut cu sisteme defensive.
Interiorul este astăzi cel al unei biserici hală, după ce, ulterior anului 1693, navele laterale au fost înălţate pentru a face loc tribunelor. Balustrada din fier a fost adăugată un secol mai târziu. Mobilierul interior al bisericii reprezintă un amestec atrăgător de stiluri: lângă stranele de factură gotic târziu se află amvonul renascentist, iar orga clasicistă domină de la înălţime cristelniţa, epitafurile şi stranele breslelor, toate în stil baroc.
Aşezarea
Denumirea săsească “Hanul Mare” se referă probabil la o locaţie întemeiată cu sute de ani în urmă de către un moşier local. Aceşti nobili, numiţi greavi (germ. Gräf) de către saşi, ocupau un loc important în societatea transilvăneană, iar mulţi dintre ei au devenit în timp personaje mitice. Într-adevăr, 
plimbându-se pe uliţele satului împrejmuit de ceaţa dimineţii şi năucit de fumul cărbunăriei din apropiere, călătorul nu ar fi mirat daca s-ar întâlni cu o astfel de umbră istorică. Asemenea cărbunilor încinşi mocnesc legendele: făpturi diafane dansează ameţitor noaptea deasupra bisericii fortificate. ”Podul Blestemat” al satului are şi el o poveste. În timpuri demult apuse, pe când se puneau hotarele, bătrânul satului şi-ar fi vârât pe ascuns ţărână în cizme şi ar fi jurat în faţa oficialităţilor că “acum stau pe pământ strămoşesc”. Întorcându-se acasă, armăsarul său se împiedică pe pod şi el îşi rupe gâtul, drept pedeapsă pentru viclenie.
