Maieruș / Nussbach / Szászmagyarós

În secolele XIV-XV, locuitorii din Măieruș au ridicat o biserică-sală în stil gotic cu un turn-clopotniță alăturat. În anul 1475, turnul a fost înălțat până la doisprezece metri și i-au fost zidite arcadele. Tot în secolul al XV-lea a fost ridicat un zid defensiv înalt de șase până la opt metri. Astăzi se pot vedea numai fragmente, deoarece spre sfârșitul secolului al XIX-lea o mare parte din acesta a fost demolat pentru a construi o școală. În 1573, biserica a fost puternic avariată de un incendiu și reparată superficial. Între anii 1791 și 1793, vechiul cor a fost înlăturat, iar nava bisericii a fost extinsă către est și a fost acoperită cu un tavan plat. În anul 1900, tavanul a fost tencuit și ornamentat simplu, cu stucaturi. În plus, în timpul lucrărilor ample de reconstrucție dintre anii 1791 și 1793, care aproape că au transformat complet edificiul, au fost amplasate tribune din lemn pe pereții de pe latura nordică și vestică. Turnul-clopotniță a fost supraînălțat ultima oară în 1842.