La fel ca majoritatea bisericilor de pe Valea Hârtibaciului, și biserica parohială din Marpod a fost inițial o bazilică cu trei nave. De la acesta s-a păstrat un capitel romanic, care a fost încorporat în construcția primului pilastru din partea sudică a bisericii. În anii 1494 și 1504, Marpod a primit un sprijin financiar de la administrația Provinciei Sibiului a Celor Șapte Scaune pentru lucrări de construcție la turn. Din acea perioadă s-au mai păstrat unele părți ale pereților laterali ai navei bisericii și fragmente ale fortificației. Modificările din perioada 1785-1798 i-au conferit bisericii din Marpod înfățișarea de astăzi. Biserica este împrejmuită de un zid de apărare dreptunghiular, în colțurile căruia se aflau odinioară patru turnuri, dintre care azi mai există numai turnul din nord-est și cel din sud-est.
Vechea primărie a fost construită în locul zidului incintei din partea de sud. Altarul format din trei părți are în centru un tablou reprezentativ pictat în anul 1926 de pictorul sibian Hans Hermann și este flancat de statuile a doi apostoli. Orga cu prospect baroc a fost confecționată în 1762 de Johannes Hahn, reparată în 1817 de Samuel Maetz și restaurată în 1985.