Roadeş / Radeln / Rádos

Turm-Einsturz, am 14. Februar 2016

În fortificaţia din Roadeş a fost probabil ridicată în sec. al XIV-lea o biserică sală cu cor poligonal şi clopotniţă. Clădirea a fost fortificată în sec. al XV-lea, turnul fiind înconjurat cu un zid masiv ce cuprindea pridvorul, la vremea aceea deschis. Corul şi nava erau protejate de caturi de apărare pe contraforţi, dotate cu guri de aruncare. În lateral a fost ridicată o sacristie pe două niveluri, iar turnul a fost supraînălţat prin adăugarea a cinci niveluri şi a unei platforme de apărare. Majoritatea sistemelor defensive ale corului, navei şi turnului au fost demolate în cursul sec. al XIX-lea. Biserica era înconjurată de un zid de fortificaţie cu zwinger şi patru turnuri de apărare, dintre care trei s-au conservat până în prezent. În interior se remarcă bolta corului în stil gotic târziu, tribunele parţial supraetajate, pictate cu imagini ale bisericii din Roadeş din perioada barocă, înainte ca vechile caturi de apărare să fi fost demolate, precum şi orga din 1838. Valorosul altar triptic din 1533 se află în prezent la Biserica Sf. Ioan din Sibiu.

În luna februarie 2016 turnul bisericii s-a prăbușit parțial.

Aşezarea

Trecutul nu a fost întotdeauna blând cu satul Roadeş: prima atestare documentară a locului datează din 1356. În aceasta locuitorii sunt acuzaţi că ar fi prădat împreună cu colonişti din satele învecinate domeniile grofului Jakobus. În secolele ce au urmat numele satului a fost consemnat în legătură cu diferite reduceri de impozit, acordate în urma mai multor incendii. Mai târziu, în anii 1496, 1523 şi de două ori între 1552 şi 1557 satul a fost din nou mistuit de flăcări. Chiar şi în sec. al XIX-lea localitatea a avut de suferit de pe urma incendiilor. În ciuda acestor lovituri ale sorţii, sătenii nu şi-au pierdut curajul, reconstruindu-şi așezarea din nou şi din nou. Iar în sec. XIII-XIV au construit și o biserică fortificată impunătoare. În ziua de azi, aşezat în mijlocul unei văi idilice, monumentul nu mai poartă urmele ameninţărilor din trecut. Iar de câțiva ani, la poalele cetății, Fundaţia Peter Maffay a pus bazele unei case de vacanţă pentru copii şi tineri traumatizaţi.

Activități

În primăvara anului 2009 a fost înființată „Fundația Tabaluga” care asigură un cămin pentru copii traumatizați departe de mediul lor de viață obișnuit. An de an, copiii sunt primiți la Roadeș unde își pot petrece timpul pe domeniul generos al fostei case parohiale. Mai multe informații găsiți pe site-ul www.petermaffaystiftung.de