Şona / Schönau / Szépmező

Schoenau KirchturmLa început de sec. al XVI-lea se construieşte în Şona o biserica sală cu cor îngust, care în sec. al XIX-lea este refăcută în stil neoclasic. Anterior acestei etape este construit turnul clopotniţă, separat de biserică. Ansamblul a fost înconjurat de un zid de incintă cu turn de apărare, din care se păstreză doar ruine. Mobilarea neoclassică a interiorului cuprinde orga din 1852, precum şi amvonul şi altarul din 1847.

La circa 2km şi jumătate distanţă spre sud se găseşte un teren numit „La biserica lui Martin”. Acolo s-au găsit urmele unei biserici vechi, care ar putea fi cea menţionată într-un document din 1252. Acolo se specifica că fiul greavului Martin a vândut altui greav o parte din pămîntul deţinut între cele două Târnave, pe care se aflau trei sate şi o biserică a lui Martin.

Aşezarea

Satul şi împrejurimile paradisiace par să se afle atât sub auspiciile strălucitorului Apollo, cât şi sub protecţia veselului Dionis, aşezarea fiind înconjurată de un peisaj armonios, propice cultivării viţei de vie. Culesul viilor nu era nicidecum privit ca o simplă muncă, ci era prilej de sărbătoare. Începea în octombrie astfel: nici nu se ridica bine roua şi întreaga familie se strângea în podgorie, aşteptând cu nerăbdare semnalul paznicului care deschidea vânătoarea de struguri cu o împuşcătură răsunătoare. Pentru aceasta primea drept răsplată tradiţionala ţuică. În timp ce părinţii lor lucrau, copiii se strângeau în jurul unui foc de tabără alimentat cu crengi şi lemn uscat şi cântau, fumau (conform tradiţiei, copiilor din Şona le era permis să fumeze în timpul recoltei – doar atunci!) şi depănau poveşti fantastice.

Activități

  • 2009 – 2010 Reparații în cadrul programului Reparații acoperișuri