Școala profesională își extinde prezența în Transilvania

La începutul lunii februarie 2023, o delegație de profesori de învățământ profesional din Kassel, landul Hessa, a vizitat Fundația Biserici Fortificate și Transilvania. În timpul deplasărilor pe teren și al discuțiilor de lucru cu echipa Fundației, profesorii germani au decis să își extindă implicarea în proiecte care vizează bisericile fortificate, implicare inițiată în urmă cu câțiva ani.

Școala Arnold Bode din Kassel este deja activă în Transilvania de mai mulți ani. În Brateiu (districtul bisericesc Mediaș) a luat ființă în anul 2008, cu sprijinul Bisericii Evanghelice din Kurhessen-Waldeck, o echipă de tineri constructori, căreia profesorii și elevii din Hessa i s-au alăturat în 2016. După 8 ani pe Valea Târnavelor, a venit timpul să explorăm și alte locuri de activitate în peisajul bisericii fortificate.

În timpul șederii lor din perioada 3-7 februarie, profesorii Angela Siever (arhitect), Steffen Wickert (maestru tâmplar), Tobias Platz (maestru dulgher) și Jens Kroll (maestru tâmplar), însoțiți de Philipp Harfmann, directorul general al Fundației Bisericilor Fortificate, au vizitat mai multe situri cu potential pentru extinderea colabării cu școala profesională germană. Atât Hosman, cât și Movile și Apold au fost evaluate pozitiv de către oaspeți și sunt luate în considerare pentru stagii de practică și de învățare ulterioare.

Startul în Hosman

În luna mai 2023 va avea loc la Brateiu un nou atelier practic pentru elevii din învățământul profesional, iar pentru anul 2024 a fost discutată organizarea unui atelier pentru elevii cu specializare în prelucrarea lemnului, de data aceasta la biserica din Hosman. Lucrările care vor fi efectuate atunci vor fi planificate în detaliu începând cu luna mai 2023. Accentul va fi pus în principal pe lucrările de tâmplărie și de dulgherie, care, pe de o parte, vor contribui la conservarea bisericii fortificate și, pe de altă parte, vor facilita utilizarea culturală și turistică a sitului.

Înființată în 1902, școala profesională din Kassel a fost denumită în 2014 după personalitatea culturală, fondatorul Documenta și educatorul de artă Arnold Bode (1900-1977). Școala Arnold Bode (www.arnoldbodeschule.de) oferă în prezent cursuri vocaționale de tehnologie a construcțiilor, tehnologie tipografică, tehnologie a culorilor, geomatică, tehnologie a lemnului și design interior, precum și tehnologie de topografie.

Text: Stefan Bichler
Poze: Winfried Ziegler, Stefan Bichler