Focusul >> Marpod – o comoară ascunsă în valea Hârtibaciului

Marpod IsometrieBiserica fortificată din Marpod se află la nord-est de Sibiu – ea se ivește modest printre arborii și tufărișul din valea Hârtibaciului. Bazilica romanică, din care s-au păstrat numai câteva elemente singulare în construcția actuală, a fost construită în secolul al XIII-lea. Fortificația s-a ridicat pe la 1500. Clădirea actuală datează din secolul al XVIII-lea. În anii șaptezeci ai secolului al XX-lea s-au efectuat lucrări de stabilizare cu beton. Acum sunt planificate noi lucrări de conservare, dar fără a folosi beton și în concordanță cu metodele moderne de restaurare și conservare a monumentelor.

 

În prezent, Fundația Biserici Fortificate și asociația sașilor emigrați (HOG) din Marpod se ocupă de primele lucrări. În acest scop, anul trecut au avut loc două întâlniri între Sebastian Bethge, reprezentantul pentru protecția patrimoniului din cadrul fundației, Michael Robert Gabel, directorul asociației sașilor emigrați din Marpod și Wilhelm Schneider, epitropul bisericii din Marpod. Concluziile acestor întâlniri și expertizele ce se vor efectua în viitor se vor regăsi într-o primă evaluare a clădirii. Se poate însă confirma deja: fortificația nu este deloc într-o stare bună, zidul de incintă este plin de vegetație și pomi, curtea interioară este neîngrijită, iar acoperișul are găuri. În prezent, Sebastian Bethge elaborează un raport privind starea construcției care va fi prezentat în primăvară și, pe baza căruia, Fundația Biserici Fortificate va lua primele măsuri de îngrijire a cetății. Aceste măsuri fac parte din prima fază de reabilitare a monumentului. Vor urma apoi, în faza a doua, lucrările urgente de consolidare și, în faza a treia, elaborarea proiectului de restaurare. Măsurile de îngrijire vor putea fi efectuate datorită asociației HOG Marpod, care pune la dispoziție suma necesară. De îndată ce raportul privind starea construcției va fi finalizat, se poate lansa o campanie de strângere de fonduri pentru implementarea măsurilor prevăzute în fazele următoare.

 

Marpod Außen

 

Prima fază de îngrijire include lucrările de curățare, analiza crăpăturilor din zidurile cetății, precum și alte acțiuni de consolidare. Zidul de incintă, din care s-a păstrat jumătate din înălțimea inițială, este în stare bună, dar turnul din partea de sud-est s-a prăbușit în urmă cu zece ani. O bijuterie a acestei fortificații o constituie clădirea cu două etaje a paznicului cetății, păstrată în întregime, care se va putea pune în valoare în viitor, în scop turistic.

 

 

În imediata apropiere, între Marpod și Chirpăr/Kirchberg, există o altă atracție turistică: la Ilimbav/Eulenbach se află o fermă biologică de porci care aparțin rasei Mangalița, o rasă rară, crescută în Transilvania de peste 150 de ani. Produsele din carnea acestor porci sunt foarte bogate în acizi grași saturați de tip Omega-3. Ferma biologică oferă regulat degustări ale produselor sale. Cine se află în zonă în vizită la biserica fortificată din Marpod, poate continua traseul încărcat de istoria Transilvaniei, cu unul culinar.

Pentru vizitarea bisericii fortificate, vă rugăm să luați legătura cu dl. Schneider, Casa nr. 14, telefon +40 269 584 169.

 

Text: Aurelia Brecht
Fotografii: Stefan Bichler
Isometrien: Hermann Fabini