Focus >> Noiembrie

Expoziția „Credința fortificată? – Cetățile bisericești ale sașilor din Transilvania”

tt jpg Foto 12-2 70x100 - Wurmloch 18-09-2017

 

Uneori, un proiect se naște pe căi încurcate, astfel încât înșiși autorii par să se mire de realizarea ideii lor inițiale. Interesul lui Jürgen van Buer pentru bisericile fortificate s-a manifestat încă din copilărie. O mătușă îi dăruise o carte despre cetățile bisericești ale sașilor din Transilvania. Mai târziu, o călătorie în Ungaria, care l-a adus și pe meleagurile transilvănene, i-a dat ocazia să redescopere bisericile fortificate, însă nu în cărți, ci direct, la fața locului. În anul 2014, când a prezentat o parte din fotografiile sale la Dinkelsbühl a avut prilejul să-l întâlnească pe Josef Balazs. Împreună au decis să realizeze un proiect comun: o expoziție despre bisericile fortificate precum și un catalog al expoziției.

Expoziția, care se poate viziona începând cu data de joi, 15 noiembrie 2018 în Casa Teutsch din Sibiu, reunește sub titlul „Credința fortificată – Cetățile bisericești ale sașilor din Transilvania” fotografiile făcute de Jürgen van Buers în 2014, 2015 și 2017. În total a fotografiat 39 de biserici fortificate. Acestea sunt realizate în alb-negru și prezintă imagini din exterior, dar și nenumărate detalii ale patrimoniului cultural săsesc, atât de caracteristic Transilvaniei. Fotografia alb-negru a fost aleasă cu bună-știință: imaginile prezintă cu mai multă claritare configurarea constructivă și structura interioară și exterioară a cetăților bisericești. Acestea s-ar pierde din vedere sau ar avea un efect redus dacă fotografiile ar fi color. Pentru fotograf a fost foarte important să surprindă calea prin care vizitatorul descoperă, pas cu pas, cetățile bisericești. Fotografiile sunt prezentate pentru prima oară în format mare, având dimensiunea de 70×100 cm.

Catalogul expoziției, care reunește fotografiile precum și cinci articole referitoare la cetățile bisericești, a apărut în februarie 2018. Volumul are trei părți: prima parte poartă titlul „De cunoscut“, unde găsim articolul scris de Josef Balazs „Transilvania și sașii transilvăneni – o curiozitate istorică și geografică”, în care autorul prezintă legătura dintre Saxonia Inferioară și Transilvania. Legenda Flautistului din Hamelin joacă un rol important în acest excurs istoric. Cel de-al doilea articol aparține lui Konrad Gündisch și prezintă reperele istorice de la începuturile fortificațiilor bisericești până la sfârșitul războaielor otomane.

În partea a doua a volumului, cu titlul „De privit” sunt prezentate cele 260 de fotografii în 12 episoade ilustrate.  


tt jpg Foto 1-2 70x100 - Marktschelken 18-09-2017

Partea a treia cu titlul „De gândit” conține trei articole: Andreas Kohring explică faptul că interpretarea fotografiilor o face întotdeauna cel care privește. În final, Thomas Düllo face o analiză socio-culturală și tratează spațiile comunicaționale și interacționale pe care fotografiile le oferă privitorilor.

„Concepute spre aducere-aminte” – se spune despre fotografii în textul introductiv al catalogului, fotografii care, de obicei, sunt făcute într-o doară de turiști, vizitatori sau alte persoane interesate. Aceste instantanee alb-negru realizate în peisajul cultural transilvănean precum și catalogul corespunzător vor aminti într-un mod inedit despre patrimoniul fără seamăn al sașilor.

Vernisajul expoziției „Credința fortificată – Cetățile bisericești ale sașilor din Transilvania” va avea loc joi, 15 noiembrie 2018, la ora 17, la Casa Teutsch. Expoziția va rămâne deschisă până la 31 martie 2019.