Biserica actuală a fost ridicată după demolarea vechii bazilici romanice. În 1836 se construieşte aşadar o biserică sală, completată în 1867 cu un turn. Interiorul este un exemplu frumos de biserică clasicistă, în care şi-au găsit adăpost altarul din 1751 şi orga din 1816, ambele provenite din vechea bazilică. Din fortificaţii nu se păstrează decât ruine. În schimb se remarcă de o parte şi de alta a şoselei principale structura bine păstrată a satului tradiţional, cu drumuri înguste şi gospodării tipice.
Aşezarea
Apoldu de Sus este una dintre cele trei aşa-numite „sate ale landlerilor”, în care s-au aşezat în decursul sec. al XVIII-lea protestanţii deportaţi din Austria. Aici au putut să-şi păstreze limba şi portul, pentru că au găsit aşeazarea pustiită şi depopulată masiv, formând aşadar majoritatea conlocuitoare. Apoldu de Sus s-a dezvoltat însă începând cu sec. al XIII-lea, ajungând una dintre cele mai importante aşezări săseşti. Însă la mijlocul sec. al XVII-lea satul este incendiat şi distrus, iar în anii următori populaţia este decimată de foamete, epidemii de ciumă şi războaie. Din 1689 se păstrează un raport al preotului local asupra situaţiei disperate. Sosirea landlerilor la mijlocul sec. al XVIII-lea a adus cu sine o îmbunătăţire a situaţie economice a locului.
