Pe locul bisericii medievale demolate se construieşte în sec. al XIX-lea o biserică neogotică, care face parte din aşa-numitele biserici Gustav-Adolf. Asociaţia Gustav Adolf Werk, cea mai veche asociaţie evanghelică de sprijin şi ajutor a făcut donaţii în sec. al XIX-lea pentru construirea de noi biserici în diaspora.În Metiş se păstrează din construcţia iniţială turnul de vest ridicat în secolul al XIV-lea. Din zidul de fortificaţie iniţial, apărat de 3 turnuri şi un zwinger se mai păstrează astăzi turnul de nord cu cat de apărare şi drum de strajă cu parapet tip fachwerk. Alipit turnului se află casa parohială. Pe unul dintre clopotele din Metiş, datând din sec. al XIV-lea se pot citi încă majusculele gotice.
Aşezarea
Pastoral aşezat la poalele munţilor, învăluit confortabil în pături flauşate de verdeaţă se odihneşte de sute de ani satul Metiş. Cine s-ar fi gândit că sobra biserică fortificată, uliţele liniştite, vechile case tăcute au găzduit întâmplări pline de haz şi voie bună? Se povesteşte de exemplu o păţanie hazlie petrecută în timpul unui atac tătar. În timp ce sătenii s-au refugiat în spatele zidurilor bisericii fortificate, câţiva purcei au scăpat de sub pază şi au fugit din cetate. Stăpîna lor, o bătrână acră şi cârcotaşă a părăsit bombănind fortificaţia pentru a-i aduce înapoi. Când deodată, din tufişuri a ieşit un tătar care a înhăţat-o şi a plecat cu ea. Soţul femeii, rămas în cetate, a privit scena cu gura căscată. Figura lui bătrână cu ochi umezi exprima compasiune şi milă sfâşietoare. Cu voce tremurată şi pierdută abia a reuşit să îngaime: „Doamne Dumenzeule, bietul tătar!”
