Intervenție exemplară a Asociației sașilor emigrați din Hosman la biserica fortificată

Timp de cinci zile începând cu 1 aprilie, Asociația sașilor emigranți (HOG) din Hosman a fost în plină activitate – s-au realizat lucrări de reparații importante în interiorul și în exteriorul bisericii fortificate. Și rezultatele se văd cu ochiul liber!

Planul detaliat de lucru a fost pregătit în avans sub îndrumarea și conducerea lui Sebastian Bethge, reprezentant pentru construcții și protecția patrimoniului din cadrul Fundației Biserici Fortificate, și a fost, apoi, pus în practică prin efortul și dăruirea unei echipe de 13 oameni dedicați.

Lista obiectivelor a inclus următoarele puncte:

  • Degajarea drenajului inițial din piatră al zidului de incintă al bisericii,
  • Excavarea vechilor scurgeri de apă din zona zidurilor și transferul către un puț absorbant,
  • Conectarea drenajului din piatră cu puțul absorbant pentru o mai bună scurgere a apei de ploaie,
  • Lucrări de curățenie în turn,
  • Curățarea burdufului orgii ca pregătire pentru restaurarea planificată a acesteia,
  • Construirea unei scări noi, din piatră naturală, pentru încăperea comunitară (muzeu),
  • Îndepărtarea trunchiurilor de copaci și lucrări de nivelare în curtea bisericii și în zona zwingerului,
  • Repararea treptelor care duc la cimitir,
  • Semănarea de iarbă în curtea bisericii și în zona zwingerului,
  • Montarea unei iale la portalul de acces în biserică.

S-au scos și s-au îndepărtat în total 20 de trunchiuri de copaci, cele mai multe pietre s-au refolosit pentru drenaj și pentru ridicarea unui zid din piatră, s-au însămânțat 100 kg de sămânță de iarbă, s-au plantat abori mai mici și s-a lucrat cu o mulțime de utilaje și echipamente.

Echipa disciplinată a lucrat zilnic între orele 8:00 și 18:00 și a servit masa de prânz și pauze de cafea în casa parohială.

Costurile de călătorie și de cazare au fost suportate de voluntari, iar costurile totale, de aproximativ 2.000 Euro, pentru materiale, utilaje, autocamion și pentru servirea masei au fost suportate de către Asociația sașilor emigranți (HOG).

Așa cum se poate vedea în fotografiile din galerie: o intervenție de lucru exemplară! Multe mâini ajutătoare – progrese rapide – rezultate excepționale!

Felicităm Asociația sașilor emigranți (HOG) din Hosman și pe voluntarii din localitate și ne bucurăm să avem în continuare o bună colaborare!

Poze: HOG Holzmengen (Hosman)