Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania

Transilvania este renumită pentru cele peste 160 de biserici fortificate, a căror istorie începe în epoca medievală. Fiind o regiune de graniță, pe vremea aceea, aveau loc multe războaie. Pentru a se apăra, locuitorii au început să fortifice bisericile construind în jurul lor ziduri de apărare. În caz de atac, zidurile le asigurau sătenilor adăpost și protecție. În decursul secolelor, fortificațiile au fost întărite și extinse. Multe dintre ele s-au păstrat până astăzi și constituie un peisaj unic în lume, mai ales prin densitatea și varietatea monumentelor. Acestea au devenit simbolul marcant al multor sate și al regiunii în general.

Bisericile fortificate au fost construite, folosite și întreținute în mare parte de coloniștii vorbitori de limbă germană – sașii transilvăneni. Timp de secole ele au reprezentat centrul religios și cultural al comunităților rurale. După o perioadă de peste 800 de ani, în ultimele decenii, majoritatea sașilor transilvăneni a părăsit regiunea. Astfel, astăzi se pune problema viitorului bisericilor fortificate, a acestei moșteniri de valoare universală, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. vezi mai mult >>

Fundația Biserici Fortificate

Bisericile fortificate săsești sunt administrate de Biserica Evanghelică C.A. din România. Din cauza emigrării sașilor transilvăneni, numărul enoriașilor a scăzut drastic, astfel încât multe dintre biserici nu mai sunt folosite deloc sau numai foarte rar. În același timp, din sate a dispărut chiar acea populație care a ridicat și întreținut monumentele. vezi mai mult >>

 

vdr-logoÎn perioada 4 – 6 mai 2018 “Verband der Restauratoren” (Asociația Restauratorilor din Germania) organizează Simpozion Internaţional Ediția I “Bisericile fortificate în peisajul cultural din Transilvania în Berlin. citiț mai mult >>