Fokus >> Ungra

Kirchenburg Galt3

Biserica fortificată de la umbra Dealului Străjii

Biserica fortificată este așezată pe malul drept al Oltului, la o distanță de 60 de km de Brașov, la sud-est de Rupea. Localitatea a fost menționată pentru prima oară în anul 1211. La Ungra se poate ajunge din șoseaua națională E60, pe drumul județean DJ131F.

În anul 2017, asociația sașilor emigrați din Ungra (HOG) a inițiat o cooperare și a soliciat Fundației Biserici Fortificate o evaluare de specialitate. Astfel, HOG Ungra și comunitatea locală au primit sprijin, în primul rând pentru întocmirea unui raport al stării de fapt, a unei liste cu lucrările necesare, precum și o estimare preliminară a costurilor acestora. Numai lucrările de reabilitare a acoperișului au fost estimate la o valoare între 12.000 și 16.000 de Euro – pentru înlocuirea învelitorii se dorește folosirea de țigle la mâna a doua în stare bună și țigle noi, produse prin metoda tradițională.

În plus, trebuie executate lucrări de tâmplărie și trebuie îndepărtată vegetația. Foarte importantă este și reabilitarea scurgerii apelor pluviale din curtea bisericii, adică înlocuirea și completarea tuturor canalelor vechi de scurgere, construite din piatră. Indicatoarele care îndrumă către biserica fortificată și către paznicul cetății trebuie, de asemenea, înlocuite. În anul 2019, se vor întocmi planuri concrete de reabilitare de către un arhitect – dar, cel mai important lucru, este consolidarea construcției. Ulterior se vor stabili soluții privind utilizarea viitoare a edificiului. Lângă biserica fortificată se află și un muzeu. În viitor, acesta se va putea extinde. Aici sunt expuse costume populare săsești, un vechi război de țesut, precum și piese de mobilier tradițional și obiecte de ceramică.

Kichrenburg-Galt0

Interesante pentru vizitatori sunt și ruinele castrului roman „Pons Vetus” situat în apropiere. În anul 262 d.Hr., se presupune că în aceste locuri a avut loc o bătălie între goți și gepizi. Unele dintre descoperirile arheologice de aici se pot admira în muzeele din Brașov și Sibiu. Biserica din Ungra are și câteva caracteristici speciale: construcția a fost realizată din piatra vechilor construcții romane. Cele două capete de lei din piatră care decorau inițial partea stângă a portalului de vest, au fost mutate în secolul al XIX-lea, unul, la Muzeul Bruckenthal din Sibiu și celălalt, în sacristia bisericii.