Cetatea din Câlnic a fost ridicată în jurul anului 1270, fiind prevăzută cu donjon, zid de apărare şi înconjurată de un şanţ cu apă, accesul fiind posibil doar pe podul ridicător. După preluarea cetăţii de către comunitatea săsească, aceasta a fost extinsă prin construirea unui al doilea zid de fortificaţie şi a unui turn în partea de sud. Pentru a face faţă asediilor au fost construite în interiorul incintei camere de provizii şi locuinţe, care însă nu s-au păstrat. Fortăreaţa a fost dotată la sfârşitul sec. al XV-lea cu o mică biserică sală cu absidă. La mijlocul sec. al XVI-lea şanţul este umplut, iar podul este înlocuit de o casă de poartă cu hersă. În prezent ansamblul este administrat de către o fundaţie a Universităţii din Cluj.
Aşezarea
În Câlnic se păstrează una dintre ultimele reşedinţe ale greavilor din Transilvania. Datorită valorii şi semnificaţiei sale excepţionale, cetatea este acum sit UNESCO aflat pe lista Patrimoniului Mondial.
În sec. al XIII-lea, greavul Chyl de Kelling (numele german al aşezării, provenit de la numele familiei de stăpâni) construieşte în sat un turn, pentru a-şi marca reşedinţa. Din cauza deselor atacuri otomane, turnul este fortificat cu cat de apărare şi înconjurat de un zid uriaş de apărare.
Familia greavului Chyl nu a avut niciodată relaţii prea bune cu personalităţile marcante ale aşezării. Ca urmare, în 1430 ultimul greav se mută şi vinde
fortificaţia sătenilor. Aceştia folosesc ansamblul ca refugiu în caz de atac otoman şi îi construiesc sisteme defensive suplimentare, precum şi spaţii de depozitare. În 1658 atacatorii reuşesc să distrugă satul, dar cetatea rămâne necucerită.
