…Movile (Hundertbücheln) – un sat mic, simplu, izolat, de pe Valea Hârtibaciului de sus.
Aici se găsesc de toate: acțiune și inovație, relaxare și retragere, perspective și speranțe, tradiție și schimbare, comunitate și salvare. Salvare a bisericii fortificate și a casei parohiale, dar în special a Casei Învățătorului. Până acum un an era o ruină în mare parte dărâmată și aproape abandonată.
Până când o echipă ambițioasă și foarte motivată, alcătuită din arhitecți și arhitecți peisagiști și din oameni creativi și activi, interesați de Transilvania – care formează fundația „Churchfortess e.V. Friends of Hundertbücheln – Movile“, a început să restaureze clădirile istorice. Chiar și cele 2000 de țigle necesare pentru repararea acoperișului au fost transportate în mod ecologic prin sat, fiind aduse cu căruțe trase de cai.
Aceasta este cea de-a doua acțiune de recondiționare a acoperișului după cea din toamna anului 2015. Fundația Biserici Fortificate a sprijinit de la început echipa în aceste activități. Anul trecut, mai mult prin consultanță, dar în 2016, și prin acțiuni concrete.
Acoperișul vechii Case a Învățătorului, care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se dărâmase la nivelul frontonului din spate, iar multe grinzi și țigle erau deteriorate de la apa de ploaie infiltrată. Prin folosirea tehnicii tradiționale de îmbinare a lemnului, o mare parte a structurii și a materialului original de construcție al clădirii va putea fi salvată.