În luna mai a avut loc o călătorie de studiu pilot a studenților și studentelor de la secția de Conservare și Restaurare a Universității de Științe Aplicate din Potsdam. Sperăm ca aceasta să fie începutul unei colaborări ulterioare între secția de Conservare și Restaurare a Școlii Superioare de Artă și Fundația Biserici Fortificate. Cei unsprezece studenți din domeniul materialelor din lemn, piatră, dar și picturi murale, au fost însoțiți de profesorii lor, Dr. Steffen Laue și Dr. Jan Raue.
Pe lângă primul contact cu țara, cu oamenii și cu peisajul românesc, bisericile fortificate au constituit, desigur, obiectivul principal al călătoriei. Studenții au fost fascinați de bisericile atât de diverse ca mărime și așezare, de înzestrarea acestora precum și de gradul lor de conservare. De la bisericile mici din sate, ca de exemplu cea din Apoș/Abtsdorf, de lângă Agnita, la picturile murale ample și la obiectele minuțios lucrate în lemn sau piatră, până la impunătoarea biserică fortificată din Copșa Mare, au fost foarte multe de văzut, de admirat și de descoperit.
Pe lângă clădirile și obiectele care au stârnit un interes profesional, un rol important l-au avut și întâlnirile personale care nu au rămas fără ecou.
Astfel, studenții au fost impresionați de diferitele inițiative din sate și din cadrul bisericilor care au o legătură directă sau indirectă cu conservarea acestora. Călătoria s-a încheiat pe 18 mai, după cinci zile intense, pline de noi impresii. La final, rămâne speranța că studenții au fost entuziasmați și că vor reveni în Transilvania pentru ca, în viitor, să se implice într-un proiect de restaurare sau de conservare.