Doamnelor și domnilor, stimați concetățeni,
Trebuie să vă spun: experiențele prin care trece o biserică fortificată sunt un lucru curios: timp de secole stai neclintit în istoria lumii și tot felul de vizitatori bizari îți fac câte o vizită. Nu i-am invitat, dar ei totuși au venit. Majoritatea oaspeților vin neinvitați, se înțelege, ceea ce constituie o catastrofă – deoarece, ca cetate, ai nevoie, prin natura lucrurilor, de protecție și de liniște. Prea puțin dintre acestea îmi perturbă echilibrul, pe de altă parte, prea multă liniște nu este de dorit, pentru că îmi apar fisuri. Vă vorbesc din experiență atunci când vă spun că aceste multe secole prin care am trecut nu sunt bune pentru sănătatea mea.
Dar să începem cu începutul: totul începuse minunat, până când a trecut pe aici acel Vlad Țepeș: este prima întâmplare de care îmi pot aduce aminte din tinerețea mea. A venit aici în 1456 și, mai întâi, a incendiat totul. O impertinență, dacă mă întrebați pe mine – din perspectiva mea cetățenească. Dar, ca tânără cetate, încă mai ai nervi să-i poți suporta pe acești oameni răuvoitori cu acțiunile lor stranii. Cu timpul, însă, te lasă nervii.
Ce pot să vă mai povestesc? Și Mihai Viteazul a bântuit pe aici – datorită lui a ars cetatea bisericii în 1601 – ce infamie! Și apoi acea invazie de lăcuste care a avut loc acum 191 de ani – încă îmi aduc aminte cu exactitate – căci o biserică fortificată nu uită nimic.
În ultima vreme, mă refer la perioada de la începutul anilor ’90 încoace, care pentru mine a trecut într-o clipită, au avut loc alte ciudățenii. Acestea îmi sunt însă mult mai dragi decât acele personaje istorice trecătoare pline de dușmănie, care mi-au perturbat liniștea. Dar, trebuie să vă povestesc ce mi s-a întâmplat de curând: pentru prima oară, în interiorul zidurilor mele a avut loc un târg tradițional de Crăciun – cu standuri colorate, cu mulți oameni, cu voie bună și multă muzică: am avut ca oaspeți o fanfară și un cor de fete care au cântat colinde. Mi-a fost dat să asist chiar la o reprezentare pe viu a Nașterii lui Iisus. M-am bucurat de copii mulți, puși pe șotii, care s-au tavălit râzând în zăpadă sau s-au jucat de-a v-ați ascunselea printre zidurile mele. A fost, oricum, mult mai bine decât la trecerea hoardelor migratoare care jefuiau și distrugeau.
În acest sens și cu cele mai călduroase gânduri de bine pentru copii, vă doresc dumneavoastră, doamnelor și domnilor, dar și tuturor cetăților din Transilvania un An Nou binecuvântat. Pentru următorii 700 de ani!
Text: Aurelia Brecht
