Bistrița / Bistritz

Pe locul unei biserici construite în secolul al XIII-lea a fost ridicată un secol mai târziu actualul edificiu. Înflorirea economică cunoscută de Bitriţa în acea perioadă a permis edificarea unei bazilici cu trei nave, cor poligonal şi două turnuri de o parte şi de alta a intrării principale. Importanţa bisericii pentru comunitate se poate citi şi din etapele succesive de reconstruire care au urmat: refacere în forma unei bazilici gotice, cu navele despărţite de stâlpi octogonali, apoi transformare în sală gotică, cu zid de incintă şi turn de supraveghere şi apărare a oraşului.

Iniţial independent, noul turn, construit în mai multe etape, a fost inclus în corpul bisericii în 1487 şi este cel mai înalt turn medieval de biserică din ţară.
Astăzi biserica este un valoros reprezentant al arhitecturii de tranziţie de la gotic la renaştere. Turnul, care a fost afectat de un incendiu puternic în 2008 a fost refăcut şi astăzi oferă turiştilor ocazia de a parcurge cei cca.75m cu liftul, pentru a admira panorama oraşului Bistriţa.

Aşezarea

Oraşul Bistriţa reprezintă centrul istoric al Ţării Năsăudului, care formează ţinutul de nord al Pământului Crăiesc al saşilor transilvăneni. În aceste locuri s-au stabilit în secolul al XII-lea colonişti vorbitori de limbă germană, care au avut drept de autoadministrare şi au format, până în 1944, populaţia majoritară.

Două atacuri nimicitoare ale mongolilor şi tătarilor în secolul la XIII-lea nu au putut opri dezvoltarea economică a Bistriţei, care pe atunci se numea Năsăud. În secolul al XIV-lea oraşul a primit dreptul de a ţine piaţă şi de a avea propriul sigiliu. În perioada care a urmat au fost edificate numeroase clădiri de mare valoare, precum biserica parohială evanghelică, care împreună cu turnul înalt de 75m reprezintă unul dintre punctele de reper al oraşului.

De-a lungul secolelor, Bistriţa a aparţinut Principatului Transilvaniei, care până în 1918 a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, apoi a decis să se unească cu Regatul Român. Pînă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cei mai mulţi dintre germani au părăsit Ţinutul Năsăudului şi doar puţini dintre ei s-au mai întors. Dar încă mai există acolo o comunitate importantă, vorbitoare de limbă germană şi de confesiune evanghelică-lutherană.