1:0 în luptă cu apa de ploaie

Biserica evanghelică din Apoș, de lângă Agnita, a suferit ani buni din cauza încetării slujbelor religioase și a lipsei de îngrijire în urma emigrării populației evanghelice vorbitoare de limbă germană. De puțin timp, asociația privată „Villa Abbatis” a întreprinzătorului în turism Mihai Barbu a preluat și custodia bisericii după ce a cumpărat fosta casă parohială și mai multe terenuri din sat.

Abtsdorf

Starea bisericii a devenit dramatică în ultimii ani din cauza acoperișului neetanș și a lipsei jgheaburilor: apa de ploaie a pătruns în interior, ceea ce a provocat daune majore. Din august 2019 au venit și vremuri mai bune pentru clădirea bisericii: un grup de cca. 20 de voluntari și-au dedicat timpul liber pentru a efectua lucrări de reparații la biserică.

În colaborare cu Fundația Biserici Fortificate, harnica echipă a asociației „Ambulanța pentru monumente” condusă de arhitectul Eugen Vaida a reparat întregul acoperiș al navei bisericii. Tot în luna august, restauratorul Lóránd Kiss a descoperit inscripții datând din secolul al XVIII-lea, în cadrul unei cercetări a suprafețelor. Anul viitor se vor efectua niște lucrări de reparații la acoperișul turnului clopotniță. Fundația Biserici Fortificate a contribuit cu peste 14.000 de lei pentru înlocuirea jgheaburilor de la acoperiș și pentru montarea unui paratrasnet.

Biserica medievală din Apoș a fost odinioară o biserică puternic fortificată. Turnul clopotniță provine din anul 1799 și a fost construit de meșterul constructor Michael Salzer din Biertan. La începutul secolului al XX-lea ultimele fragmente ale zidului de incintă au fost demolate pentru construirea clădirii școlii. Cele mai recente lucrări de renovare s-au făcut la începutul anilor 1960. Asociația „Villa Abbatis” oferă astăzi, pe terenul casei parohiale, o casă de oaspeți cu centru de echitație și s-a implicat în realizarea unui atelier de cărămizi și țigle în imediata apropiere a satului, acțiune susținută de Prințul Charles.

Text și Poze: Stefan Bichler