Focus >> Valchid

O cetate mică, dar frumoasă

Mica biserică fortificată este situată pe malul unui afluent stâng al Târnavei Mari. Dacă se merge pe cursul acestui afluent către Copșa Mare, se poate face o oprire aici la Valchid. În partea de sud-vest se află Biertan, iar la nord-vest localitatea Șaroș pe Târnave. Satul se află în județul Sibiu, în așa numita „zonă a viilor”. A fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1345, cu numele de „Waldhyd“. Începând cu secolul al XIV-lea, a fost o comunitate liberă din capitlul Mediaș.
waldhuetten0_aussenwaldhuetten1_torturm

Biserica sală cu cor poligonal a fost închinată apostolului Andrei, fiind menționată într-o indulgență papală din anul 1390. În secolul al XVI-lea biserica a fost fortificată – zidul de incintă avea inițial o înălțime de 10 metri. Zidul de incintă, care înconjoară astăzi biserica, are 6 metri. O caracteristică aparte este modul de dispunere a turnurilor: spre deosebire de multe alte biserici fortificate turnurile nu sunt așezate în colțurile zidului de incintă, ci, oarecum la mijlocul laturilor acestuia. Zidul de apărare are o formă aproape dreptunghiulară.

Altarul clasicist, care se poate admira în biserică, are coloane corintice și datează, ca și prospectul baroc al orgii, de la începutul secolului al XIX-lea. Imaginea centrală a altarului reprezintă Schimbarea la față a lui Iisus. Altarul și orga formează un tot unitar. Cristelnița din lemn în stil clasic datează tot din secolul al XIX-lea.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, comunitatea din Valchid a trăit în special din viticultură. Pe la 1895, această ocupație a dispărut în urma distrugerii viilor din cauza insectei filoxera (Phylloxera vastatrix) aduse din America. Populația a sărăcit și aproximativ jumătate dintre locuitori au emigrat în America.

Între 2011 și 2013, cetatea a făcut parte dintr-un proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene, în cadrul căruia s-au făcut lucrări de restaurare a bisericii. Asociația sașilor emigranți (HOG) din Valchid este foarte activă și se ocupă de cetate.