Focus >> Hosman

700 de ani: Hosman petrece pe cinste!

Comuna Hosman din Valea Hârtibaciului a fost menționată pentru prima dată în anul 1319 cu numele de „Holzmenia“. Cu ocazia sărbătoririi celor 700 de ani de existență, la Hosman va avea loc, pe 3 și 4 august 2019, o festivitate inițiată de Asociația sașilor emigrați din Hosman (HOG) – un prilej bine-venit pentru locuitorii din sat și persoanele emigrate de acolo să împrospăteze aspectul cetății, construită între secolele XIII și XV.

După intervenția membrilor HOG Hosman din aprilie, în care aceștia au curățat drumurile din curtea bisericii de buruieni și au degajat drenurile pentru scurgerea apei de ploaie (link către articol), Fundația Biserici Fortificate a continuat lucrările de reabilitare în luna iunie. O expertiză efectuată de restauratorul Lórand Kiss despre suprafețele pereților interiori confirmă că nu mai există fresce sau alte elemente importante, demne de păstrat. În baza acestui raport s-a putut îndepărta stratul de var din nava bisericii, care atrăgea umiditatea. De asemenea, s-a văruit peretele din spatele orgii din tribuna de vest.

Acest perete era accesibil pentru că orga Samuel-Maetz din 1808 se afla în curs de restaurare. Restaurarea acesteia a fost posibilă cu donații din partea HOG Hosman și a fost efectuată de centrul de restaurare de orgi Friedmann Schwarzenberg, Andrea Plödt, Adrian Steger din Hărman, centrul de restaurare de orgi Wegscheider din Dresden (Germania) și de firma pentru construcție de orgi Stemmer din Zumikon (Elveția). Orga restaurată va răsuna în cadrul unui concert festiv sămbătă, pe 3 august, iar duminică va fi inaugurată în timpul slujbei.

Din anii ’90 au avut loc numeroase inițiative care s-au implicat în păstrarea patrimoniului și în dezvoltarea localității Hosman. Asociația „Hosman Durabil” a reactivat vechea moară, a deschis Șura Culturală și organizează târguri cu produse regionale. Asociația „Europäisches Jugendbegegnungszentrum Kirchenburg Holzmengen“ (Centrul european de tineret din cetatea Hosman) a deschis în casa parohială un centru de tineret unde au loc workshop-uri de restaurare și organizează împreună cu Formul German din Sibiu festivalul Holzstock, precum și multe alte activități pentru tineri.

CEPIT-(1)

Dorim să vă atragem atenția asupra acestor două evenimente din luna august:

Sărbătorirea celor 700 de ani de existență pe 3 și 4 august 2019, inițiată de HOG Hosman, amintește de prima atestare documentară a localității, aceasta fiind menționată în documentele taxidarului Rufinus de Civino pe 28.11.1319. Sub motto-ul „nu putem da timpul înapoi, dar putem influența viitorul“ au loc diverse evenimente: târg de produse regionale, tururi ghidate prin cetate și prin sat, dansuri tradiționale săsești și românești, precum și o piesă de teatru și o stradă dedicată jocurilor pentru copii. Școala de muzică Elijah, care funcționează în sat din 2012, va prezenta un program propriu de muzică și dansuri. Duminică, în cadrul slujbei festive, va fi inaugurată orga nou restaurată a bisericii.

Din 2014, la Hosman are loc festivalul „Holzstock“. În acest an, festivalul va avea loc în perioada 16-18 august. În mod tradițional, festivalul este organizat „de tineri pentru tineri“ – o echipă numeroasă de voluntari a organizat exemplar în fiecare an evenimentul. Și în acest an va exista o ofertă variată pentru toți iubitorii de festivaluri: numeroase trupe din zona Sibiului, dar și din Austria sau Italia, diverse workshop-uri și activități pentru familiile cu copii.